Lasa-ti copilul sa simta!

 

Experienta personala si cea de la cabinet m-au ajutat sa-mi dau seama despre cat de importanta este partea noastra emotionala.

Vrem sa ne dezvoltam, sa crestem, sa devenim cineva, insa de cele mai multe ori aceste obiective nu includ si partea emotionala. De cele mai multe ori parintii isi proiecteaza asupra copiilor propriul drum sau propriile dorinte. De cele mai multe ori aud din partea parintilor: “Copilul meu vreau sa aiba rezultate bune la scoala”, “Vreau sa fie mai comunicativ”, “Vreau sa devina X” si de prea putine ori aud “Copilul meu vrea devina fericit”. Consider ca fericirea /implinirea poate insemna si acceptarea, armonizarea tuturor partilor interioare din noi, inclusiv a celor mai intunecate emotii, sentimente. De mici invatam insa ca nu e frumos sa fii furios, ca e rusinos sa plangi, ca nu avem motive pentru care sa fim tristi.

De multe ori adultii pot bloca emotiile celor mici prin comportamente care nu arata altceva decat propria toleranta scazuta la furie, tristete sau orice emotie negativa. Propozitii sau imperative de genul: “Du-te in camera ta si plangi!”, “Sa nu te mai aud ca tipi!”, “Termina cu istericalele astea!” blocheaza exprimarea emotiilor iar efectele pot fi negative pe termen lung.

Uneori parintii cer copiilor sa se linisteasca si atunci cand isi exprima bucuria prin rasete sau topaieli. Daca emotiile nu sunt exprimate, fie se blocheaza si determina tot felul de probleme in perioada adulta, fie ies la suprafata in comportamente negative. De exemplu, copiii care trec prin divortul parintilor (dupa moartea cuiva drag, divortul este cea mai traumatizanta experienta) si care nu isi exteriorizeaza emotiile pot deveni agresivi cu alti copii sau pot obtine rezultate slabe la scoala sau pot sa somatizeze tot ceea ce nu-si exprima.

Ideea e ca avem emotii, se manifesta inca din primele zile de viata, iar viata afectiva se poate cristaliza pe tot parcursul existentei noastre. Pentru o dezvoltare armonioasa este necesar sa le acceptam si sa le eliberam.

In calitate de psiholog sfatuiesc fiecare parinte in parte sa-si incurajeze copilul sa-si foloseasca propriile instrumente pentru a scoate la suprafata fiecare emotie. Rolul parintelui este sa fie alaturi neconditionat si sa-l ajute sa-si regleze emotia resimtita.

Starile care dau cele mai mari batai de cap sunt agresivitatea si “istericalele”. La baza acestor stari sta furia ca emotie primara.

De cele mai multe ori adultii sunt deranjati de tipetele copilului chiar si cand isi exprima bucuria. Exuberanta lor este suparatoare. Atunci cand isi exprima furia, parintele se poate simti si mai coplesit.  Ne e teama de privirile celor din jur, de imaginea copilului si, de fapt, de propria imagine ca parinte in ochii celorlalti. In unele situatii poate fi chiar inadecvat sa-si exprime emotia intensa; puteti sa iesiti din mediul respectiv dar pe cat posibil incercati sa nu descurajati eliberarea emotiei. Lasati sa se consume emotia si apoi incercati sa o analizati impreuna. Discutiile despre emotiile negative trebuie sa constituie o sursa de invatare pentru copil, mai ales în ceea ce priveste reglarea emotionala. Noi, ca parinti, le putem oferi alternative adecvate de exprimare a emotiilor; acesta este scopul nostru si nu sa le negam emotia in sine.

De multe ori vei fi pus in situatia de a asista la reactii emotionale extrem de instense ale copilului tau.  Aceste situatii pot fi intelese mai bine daca  cunosti modul in care se manifesta si daca acorzi atentie fiecarui gest facut de copilul tau intr-o astfel de situatie.

Intr-o prima etapa copilul poate fi imbufnat si poate bombani. Ulterior aceasta stare se transforma intr-o stare de agitatie si isi poate schimba brusc dispozitia emotionala. Daca incerci sa-l linistesti in această faza, este posibil ca starea de agitatie si nemultumire sa se accentueze si comportamentul sa fie si mai agresiv (tipete, agresiuni fizice etc). Dupa ce se consuma furia, copilul de obicei evita dialogul cu parintele. Ulterior se instaleaza starea de liniste cand copilul, alaturi de parinte, isi poate analiza comportamentul si se poate gandi la alte posibile moduri de a reactiona.

Daca vrem sa stingem criza de la bun inceput este necesar sa intervenim chiar la primele semne. Daca nu reusim in acele prime momente, este de preferat sa lasam sa se stinga pe parcurs furia.

Asteapta ca reactia sa se domolească de la sine pentru a putea discuta cu copilul.

Nu sunt adepta retetelor. Sunt adepta cel mult a sugestiilor insa mai degraba a intrebarilor care pot aduce explicatii esentiale ale comportamentelor copilului si acesta ar fi un prim pas pentru rezolvarea unei probleme.

Astfel, te invit la un dialog:

1) Ce crezi ca vrea sa transmita copilul prin criza respectiva?

2) Care este reactia ta in momentul in care se declanseaza?

3) Exista vreo asemanare intre modul lui de a rectiona si modul tau sau al altei persoane semnificative din viata lui?

4) Ce crezi ca nu ai facut pana acum si ar putea fi de folos in depasirea emotiei negative?

 Psih. Raluca GORDAN

Comments

  1. Doar o mentiune: nu sunt de acord ca, pentru un copil, dupa moartea cuiva drag, divortul este cea mai traumatizanta experienta. Violenta fizica/psihica din familie, chiar daca nu indreptata impotriva lui, ci a unui alt membru al familiei ( de ex, impotriva mamei) este mult mai traumatizanta pt un copil, care ajunge sa vada separarea parintilor ca o rezolvare a problemei.

    • Cu siguranta ca de multe ori, divortul poate veni ca o solutie pentru copil si pentru fiecare membru al familiei. In situatia in care vreunul din membri este abuzat posibila trauma (divortul) se transforma in solutie. Copiii nu trebuie sa traiasca intr-o situatie abuziva.
      Casniciile abuzive pot avea efecte negative pe termen lung. Copilul care se dezvolta intr-un mediu ostil, tensionat, agresiv poate dezvolta pe parcurs anumite tulburari de ordin afectiv care-si pun amprenta pe toate contextele vietii lui (social, scolar etc).
      Divortul de asemenea poate constitui un element de destabilizare a unui intreg univers al copilului provocand tristete, confuzie, furie, neputinta, vina etc.
      Ambele situatii sunt traumatizante si pot da nastere problemelor de ordin emotional, comportamental etc; divortul prin lipsa unor repere, abuzul prin prezenta unor repere negative pentru intreaga viata.
      E destul de dificil de spus ce este este mai traumatizant. Depinde de situatie si de modul in care este gestionata situatia respectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.