În primii ani de viaţă, percepem realitatea majoritar prin senzaţii, afecte și emoţii. Evaluăm experienţele noastre în lume prin modul în care ne sunt satisfăcute nevoile bazale fiziologice și cele emoționale, ceea ce constituie fundamentul dezvoltării unor relații de atașament securizante sau nesecurizante.

Ulterior, începem să trecem experienţele şi prin filtrul cognitiv, acordându-le semnificații și interpretări.

Relaţiile primare de atașament – de siguranță sau nesiguranță, sunt baza relațiilor noastre ulterioare. Acestea, alături de concepțiile, valorile, credinţele, normele de comportament însușite în cadrul diferitelor forme de socializare contribuie la procesul devenirii noastre.

Pe parcursul acestui proces de devenire a sinelui e necesar, uneori, să ne oprim și să reflectăm asupra alegerilor noastre mai mult sau mai puțin conștiente în ceea ce privește relațiile şi să ne întrebăm care sunt motivele care stau la baza acestora.

• Relaţiile mele sunt sănătoase?
• Care este tiparul meu primar de atașament?
• S-a schimbat ceva în tiparul meu primar de atașament?
• Emoțiile, concepțiile, credinţele și valorile mele sunt obstacole pentru mine sau mă ajută în procesul adaptării sau armonizării cu mine, cu nevoile mele sau cu cei din jur?