Psih. Raluca-Ioana GORDAN

Maria ȘERBEA

maria-serbea-suportpsihologic

Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental în formare

Arii de interes:
Evaluarea psihologică a adultului
Evaluarea psihologică a copilului

s.mariaemanuela01 @ gmail.com

0762 955 966

Despre mine

Prima interacțiune cu terapia am avut-o în postura de client, ca adolescentă şi, mai târziu, ca studentă. Astfel, am văzut ce impact poate avea un terapeut care te însoțește o perioadă în parcursul vieții tale, cu deschidere, empatie, curiozitate și acceptare. În prezent, îmi doresc să fiu această persoană pentru alți oameni în procesul lor de cunoaștere şi dezvoltare personală.

Când mă gândesc la ce presupune psihoterapia, îmi vin în minte vorbele lui Yalom: „Dacă alegi satisfacția auto-dezvoltării, pregăteşte-te pentru disconfort.” Într-adevăr, este dificil să te uiți în interior către ce doare. Din rolul de psiholog, îmi doresc să te însoțesc în această călătorie, să te ajut să explorezi ghidat, în ritmul propriu. Cred că orice persoană are resurse de valorificat, chiar și atunci când nu este conştientă de ele.Împreună, le putem descoperi şi canaliza spre atingerea obiectivelor tale.

Testimoniale

„Când am ajuns la Otilia, nu aveam nici cea mai mică intenție să încep din nou să merg regulat la psiholog. Singura mea dorință era o soluție rapidă, ceva să mă repună pe picioare, un medicament. Aveam nevoie de vechiul meu sentiment de competență, aveam nevoie să mă descurc din nou, fără a apela pe termen lung la ajutorul cuiva. Otilia nu m-a contrat. Nu a încercat să mă convingă să ader la „agenda” ei de lucru. În schimb, m-a ascultat… Un suflet bun și calm, care nu se pierde cu firea în prezența haosului din celalălalt. Multe retrageri, multe fente din partea mea, pe fondul unei mari stabilități și empatii ale Otiliei. Ca un părinte care nu își pedepsește copilul pentru eșecurile inerente procesului lui de devenire. Cât a durat, relația cu Otilia a fost pentru mine un cadru accelerat de maturizare emoțională. Am avut nevoie și de grija ei maternă, și de impulsul patern de a mă autodepăși, de a o ajunge din urmă, devenindu-i egal, un adult alături de alt adult. Nu voi uita acea combinație între acceptare și provocare. Nu o mai caut acum, pentru că nu mă mai simt un copil în nevoie de protecție, dar amintirea bucuriei de a fi bineprimită necondiționat și de a fi respectată în virtutea a ceea ce eram deja, dar și a ceea ce aveam de gând să devin, au rămas cu mine și mă însoțesc și acum.“

F.
F.