Psih. Raluca-Ioana GORDAN

Mihaela DRÎMBĂREAN

mihaela-drimbarean-suportpsihologic

Psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv – comportamental

Arii de interes:
Evaluarea, consilierea şi psihoterapia adultului

s.mariaemanuela01 @ gmail.com

0770 463 155

Despre mine

Fiecare dintre noi poartă cu sine o perspectivă unică asupra propriei vieți, alături de o înțelegere , uneori clară, alteori mai puțin, a tiparelor și resurselor personale.

Și totuși, pe parcursul vieții, apar momente în care ne rătăcim, ne confruntăm cu emoții dificile sau cu comportamente care nu ne mai reprezintă, iar ceea ce ne-a ajutat cândva nu mai funcționează sau chiar începe să ne facă rău.

Îmi doresc ca, prin practica mea, să ofer un spațiu sigur în care să putem pune pe pauză agitația zilnică, să înțelegem ce se întâmplă aici și acum și să regăsim direcția, îmbinând experiența clientului cu instrumentele psihoterapiei.
Unele drumuri sunt mai ușor de parcurs cu sprijinul unei relații calde, empatice și colaborative. Sunt aici pentru tine.

Testimoniale

„Când am ajuns la Otilia, nu aveam nici cea mai mică intenție să încep din nou să merg regulat la psiholog. Singura mea dorință era o soluție rapidă, ceva să mă repună pe picioare, un medicament. Aveam nevoie de vechiul meu sentiment de competență, aveam nevoie să mă descurc din nou, fără a apela pe termen lung la ajutorul cuiva. Otilia nu m-a contrat. Nu a încercat să mă convingă să ader la „agenda” ei de lucru. În schimb, m-a ascultat… Un suflet bun și calm, care nu se pierde cu firea în prezența haosului din celalălalt. Multe retrageri, multe fente din partea mea, pe fondul unei mari stabilități și empatii ale Otiliei. Ca un părinte care nu își pedepsește copilul pentru eșecurile inerente procesului lui de devenire. Cât a durat, relația cu Otilia a fost pentru mine un cadru accelerat de maturizare emoțională. Am avut nevoie și de grija ei maternă, și de impulsul patern de a mă autodepăși, de a o ajunge din urmă, devenindu-i egal, un adult alături de alt adult. Nu voi uita acea combinație între acceptare și provocare. Nu o mai caut acum, pentru că nu mă mai simt un copil în nevoie de protecție, dar amintirea bucuriei de a fi bineprimită necondiționat și de a fi respectată în virtutea a ceea ce eram deja, dar și a ceea ce aveam de gând să devin, au rămas cu mine și mă însoțesc și acum.“

F.
F.