Frica este o emoție destul de prezentă în viața copiilor. Noi, ca adulți, avem responsabilitatea de a-i ajuta pe cei mici să o depășească. Reacțiile frecvente ale părinților sunt: „De ce ți-e frică?”, „Nu trebuie să-ți fie frică; nu fi bebeluș!” sau de a evita factorul anxiogen (de exemplu, ocolirea spațiilor în care se declanșează reacția de teamă). Însă, pentru a depăși frica, este necesar să înțelegem mecanismul ei.

Reacțiile posibile în fața temerii este luptă (fight), fugi (fight) sau îngheață (freeze). Acestea se activează prin descărcarea adrenalinei în corpul nostru atunci când ne confruntăm cu un pericol. Dacă, de exemplu, vedem un animal fioros în fața noastră, putem fugi de el, putem rămâne nemișcați sau putem să țipăm.

Prin urmare, frica este o emoție adaptativă care, de cele mai multe ori, ne ajută să supraviețuim. Astfel, nu avem motive pentru care să o negăm. Este necesar să ajutăm copilul să-și dezvolte curajul, nu teama or, dacă noi interzicem teama, aceasta crește în intensitate. Este necesar să simți frica pentru a fi curajos, altfel putem fi nesăbuiți. Este necesar, de asemenea, să încercăm să confruntăm ceea ce ne înspăimântă, altfel nu mai putem experienția lucuri noi.

În momentul în care îi spunem copilului să nu-i mai fie frica, deja îl speriem și mai tare. Lipsa de acceptare a acestei emoții duce la rușine, timiditate și, ulterior, poate dezvolta anxietate.

Frica se resimte în corp – se poate simți ca un fior, ca un gol în stomac sau ca un nod în gât. Puteți să analizați în primul rând modul în care o simtiți voi, ca adulți, și ulterior să discutați cu copilul despre cum o resimte el. Analizați apoi împreună comportamentul pe care îl are în cazul în care își declanșează emoția – plânge, țipă, fuge etc. Încercați ulterior să analizați posibilul beneficiu pe care îl are în momentul în care resimte această emoție.

În cazul în care, de exemplu, copilul are teamă de performanța școlară, comportamentul lui poate fi de evitare a mediului școlar. În această situație, beneficiul lui este că nu poate fi evaluat negativ. Sau copilul care nu vrea să meargă la grădiniță poate avea la baza acestui refuz teama de separare. De data aceasta, beneficiul este că nu se desparte de părinți, de bunici sau mediul familiar și confortabil pentru el.

Puteți să analizați, de asemenea, și gândurile pe care le are în adresabilitatea către copii – ar fi dezirabil să fie din spectrul ludic, metaforic. Expresia artistică este o metodă foarte bună de eliberare a fricii și de control asupra ei. Pot dialoga cu propria frică.

În cabinetul meu, de exemplu, mulți copii își reprezintă frica printr-un omuleț cu ochii mari care țipă. Îi invit în acest caz la un dialog cu propria lor temere și în felul acesta descopăr, de fapt, care este dorința din spatele temerii. Sau o altă variantă ar fi să puneți în scenă situația care îl inspaimantă pe el (situație legată de școală, de doctor etc.).

Frica nu este periculoasă. Ea are rolul de a ne mobiliza şi de a ne face să ne protejăm de pericol. Însă dacă afectează viața de zi cu zi și dacă se declanșează atunci când nu există niciun pericol în realitate, atunci poate deveni o problemă de sănătate.

Tema următorului articol va fi tocmai această diferențiere între frică și anxietate. Vom vedea împreună care este momentul în care frica se transformă în anxietate, vom vedea cum afectează anxietatea viața noastră, care sunt criteriile pe care trebuie sa le îndeplinim pentru a spune că avem anxietate.

Până atunci, te invit, ca de obicei, să reflectezi asupra temerilor tale și ale copilului tău:

1. Care sunt fricile tale frecvente din viața de zi cu zi?
2. Care sunt mecanismele pe care le folosești pentru a face față acestor frici?
3. Cum reacționezi față de copilul tău în momentul în care te lovești de factorii ce-ți provoacă teamă?
4. Care sunt fricile copilului tău?
5. Care sunt dorințele copilului tău?

Psih. Raluca GORDAN