Psih. Raluca-Ioana GORDAN

Emoția – principal instrument de învățare

Emoția – principal instrument de învățare

Atelier de facilitare creativă

În perioada 27 – 29 noiembrie 2023, s-a derulat în Cluj-Napoca proiectul Dialoguri Culturale – Ateliere de facilitare creativă a activităților de educație non-formală.

În cadrul acestui proiect, am susținut și facilitat workshopul cu tema „𝐄𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐚 – 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̦𝐚𝐫𝐞”.

A fost un dialog încărcat cu sens, cu specialiști în domeniul educației formale și informale, formați în diferite feluri (de la profesori, la muzeografi, la facilitatori culturali). Am privit cu toții cultura ca fiind dalta care dă contur personalității – cultura ca o sumă de valori prin care ne modelăm și creștem. Cum îi creștem pe cei care încă își formează personalitatea? Cum le transmitem valorile în care credem noi? Prin ce căi îi ajutăm să învețe, să integreze în mod armonios elementele de noutate ce fac parte din învățare? Care este stilul de învățare potrivit și cum se poate plia pe abilitățile, înclinațiile celuilalt tot ceea ce vreau să-i transmit? Cum emoția, poate facilita sau bloca ceea ce eu vreau să transmit?

A fost un dialog intens, provocator care ne-a dat câteva răspunsuri, dar acestea au adus după sine și multe semne de întrebare. Am convingerea că aceste dezbateri pot aduce un plus de valoare procesului de învățare, acesta fiind văzut ca un proces de creștere și dezvoltare personală.

Psih. Raluca Gordan

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.